Ziua României 2019

Ca în fiecare an, elevii școlii noastre au fost prezenți la festivitatea organizată cu ocazia celebrării zilei de 1 Decembrie. Ziua României a fost sărbătorită anul acesta în parcul Izvor din Giarmata, unde elevii Școlii Gimnaziale Giarmata au oferit un spectacol remarcabil, alcătuit din poezii și cântece patriotice, în fața unui public numeros. Copiii au fost pregătiți de doamna director adjunct Valentina Tomița și de doamna profesoară Melinda Erdei-Vörös. Suntem mândri de elevii școlii noastre și de profesorii care îi îndrumă.

La mulți ani, România !

Ziua Centenarului





1.12.2018 – Școala Gimnazială Giarmata a marcat și celebrat Marea Unirea petrecută acum exact 100 de ani prin poezii și cântece patriotice interpretate de elevii școlii. Aceștia, coordonați de doamnele profesoare Melinda Erdei-Voros, Luminița Safta și Valentina Tomița, și-au exprimat cu emoție dragostea pentru țară și au încântat publicul prezent, amintind că viitorul aparține copiilor.
La Mulți Ani, România !